Masuri afirmative

De-a lungul carierei mele universitare mi-am propus să iniţiez şi susţin programe de învăţământ – cum au fost masteratul de antropologie culturală cu începere din 1996, precum şi masteratul de...

De-a lungul carierei mele universitare mi-am propus să iniţiez şi susţin programe de învăţământ – cum au fost masteratul de antropologie culturală cu începere din 1996, precum şi masteratul de studii de gen cu începere din 2003 – prin care (dincolo de deschiderea apetitului către domenii inedite în spaţiul nostru academic) am creat ocazii pentru punerea în practică a principiilor mele privind etica şi politica actului universitar, cum ar fi: colaborarea interculturală; abordarea critică a realităţilor sociale prin prisma categoriilor subordonate şi defavorizate; producţia unei cunoaşteri responsabile social şi conştiente de caracterul său situativ; susţinerea – prin cercetare activistă şi participativă – a unor iniţiative de schimbare socială puse în slujba drepturilor universale ale omului şi activismului împotriva naţionalismului, rasismului, sexismului şi excluziunii sociale.

Fără a supralicita importanța proiectelor de mai sus, sau fără a presupune că experiența mea organizațională dobândită prin ele ar putea intra în competiție cu abilitățile de conducere ale celor care în trecut au gestionat catedre, facultăți, sau întregi instituții, în continuare cred şi susţin: aceste tipuri de programe au fost și ar putea să fie printre cele care au potenţialul să contribuie la trans-disciplinarizarea predării şi cercetării; și – într-o lume actuală marcată de criză economică, politică şi simbolică, precum şi de fenomene cum ar fi inegalităţile de toate felurile, dar şi naţionalisme şi rasisme adaptate secolului al XXI-lea – ar putea juca un rol atât în analiza acestora, cât şi în formarea unor generaţii capabile să acţioneze efectiv împotriva lor şi în favoarea dezvoltării unei Europe sociale puternice. Nu este de mirare că formarea și cariera mea profesională este și ea sursa apropierii mele de spiritul universității americane și  europene de la mijlocul anilor 1960, când radicalismul vremurilor a condus la contestarea instituțiilor (educaționale) totale și a deschis câmpul academic unor inițiative precum women’s, gender and feminist studies, ethnic studies, cultural studies, sexuality studies, care, fiecare în felul său, a practicat gândirea critică față de regimurile dominante din punctul de vedere al grupurilor marginale și astfel a energizat demersurile științifice tradiționale obosite, prăfuite, sau și mai grav, servile față de ordinea socială inegală.

Tot din aceste evoluții profesionale și opțiuni personale decurg și convingerile mele pe baza cărora, dacă prin voturile colegilor vor fi aleasă pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai, voi lua în serios dedicația acestei instituții față de principiul egalității de șanse și nediscriminării, și deschiderea sa față de recunoașterea nevoii de măsuri afirmative în vederea egalizării șanselor categoriilor dezavantajate (și în termenii accesului și promovării lor în cariere academice, sau ai reprezentării lor în programe).

Când vorbesc despre promovarea principiului egalității de șanse, mă refer aici la dezideratul promovării femeilor în pozițiile înalte ale ierarhiilor academice și în funcții de conducere (de exemplu în spiritul Green Paper on Corporate Governance din 2011 al Comisiei Europene în care aceasta recomandă corporațiilor respectarea principiului parității de gen). Acest deziderat, dincolo de sistemul de cote simpatizat de unii și blamat de alții, ar putea să se realizeze prin schimbarea stilurilor de conducere, dar și prin măsuri care facilitează împăcarea vieții familiale cu cea profesională (de exemplu crearea unor centre de îngrijire a copiilor, creșe, grădinițe dedicate copiilor de universitari, asigurarea, cel puțin pe perioade limitate, a accesului angajaților UBB la locuințe subvenționate etc). Tot la acest capitol, în calitatea mea de rector, voi supune atenției Dumneavoastră și promovarea tinerilor în poziții academice și crearea unui climat de respect reciproc în relația acestora cu generațiile mai vârstă, precum și cu profesorii emeriți aflați la vârsta de pensionare (și în spiritul European Year of Active Aging).

În fine, dar nu în ultimul rând, accentuez aici responsabilitatea universității de a fi accesibil, inclusiv și atractiv pentru studenți și familiile lor, indiferent de ce categorie socială ar aparține.

Îmi închei propunerea de program de rector al Universității Babeș-Bolyai cu promisiunea de a susține asigurarea drepturilor civice, politice și socio-economice ale tuturor angajaților și studenților instituției, și de a contribui la crearea unui climat al libertății de exprimare în care, independent de poziția pe care o are, toată lumea să aibă curajul și instrumentele de a combate intimidarea, denigrarea, sau amenințarea directă sau indirectă în relațiile inter-personale. Avem mare nevoie de astfel de inițiative. Pentru că – în sistemul “eficientizării economice” – noua construcție autonomistă a UBB (nu doar pe linia limbilor de predare, ci și pe cea departamentală) este una firavă, chiar vulnerabilă, și comportă riscul unor tensiuni. În aceste condiții, în mod paradoxal, există primejdia ca mult râvnita autonomie să nu mai poate să fie izvorul unei dezvoltări pluraliste libere, ci va alimenta eșecuri și conflicte nedorite de nimeni.

Solidaritatea (trans-etnică, trans-departamentală) susținută prin programul meu va fi una dintre sursele care vor ține Universitatea Babeș-Bolyai împreună ca o multiversitate de calitate ce aparține de elita academică internațională, dar în relația sa cu societatea funcționează ca un bun public, iar în interior se reînnoiește permanent printr-o guvernanță democratică.