Sustenabilitate economică

Din păcate trăim în vremuri în care contextul crizei financiare și al predominanței politicilor neoliberale de gestionare a crizei transformă dialogul despre universitate într-o dezbatere în care costurile și eficiența...

Din păcate trăim în vremuri în care contextul crizei financiare și al predominanței politicilor neoliberale de gestionare a crizei transformă dialogul despre universitate într-o dezbatere în care costurile și eficiența financiară a învățământului superior, sau utilitarismul și pragmatismul economic devin miza schimbului de idei. În aceste condiții, mulți universitari își doresc poate pe bună dreptate un program managerial de rector, care reduce problema dezvoltării instituționale la calcule economice, de parcă prin asta ar soluționa criza curentă a universității (și a societății a cărui produs este și pe care o reproduce la rândul ei). Tind să cred însă că, în măsura în care comunitatea academică a Universității Babeș-Bolyai a optat pentru alegerea rectorului pe baza votului universal (și nu pentru numirea acestuia de către un “grup de experți”), și-a exprimat dorința, în mod implicit, de a nu renunța, nici în aceste vremuri vrăjite de promisiunea managerialismului, la dreptul de a crea și viziuni pe care unii le consideră utopice.

În ceea ce mă privește, afirm că universitatea nu este o afacere și cunoașterea nu este o marfă. Modelul universității  antreprenoriale este adecvat dezvoltării acelor specializări de la UBB, care atrag mai mulți sau foarte-foarte mulți studenți pentru că vremurile pe care le trăim crează în masă iluzia că ele asigură cariere bănoase. Însă el nu este eficient din punctul de vedere al altor specializări ale căror produse (de exemplu abilitatea gândirii libere și critice) nu sunt vandabile pe piața muncii. Sustenabilitatea economică a instituției ca întreg nu poate fi asigurată prin metode antreprenoriale de conducere, și nicidecum nu poate însemna un sistem al “eficienței economice” bazată pe reducerea drastică a veniturilor la anumite specializări și pe mari inegalități salariale între angajații universității. Universitatea antreprenorială poate fi un mod de adaptare adecvat la regimul neoliberal al vremurilor pe care le trăim, dar nu poate asigura sustenabilitatea funcției critice a universității față de neoliberalism sau generarea unor alternative față de predominanța acestuia.       

Aplicând dezideratul gândirii critice pe subiectul discutat aici, lansez apelul colegial ca fiecare dintre noi în felurile noastre proprii, dar în termenii dialogului de politică academică, să conteste principiul primatului eficienței economice în educație și cercetare, și să participe la o largă dezbatere despre cum anume se definește și cum se poate măsura în acest domeniu eficiența financiară. În numărul de studenți recrutați? În articole ISI? În numărul de absolvenți care își găsesc locuri de muncă? Sau în inovații care salvează vieți omenești? Sau în programe care elimină rasismul și sărăcia? Desigur, să nu încetăm să ne dăm silința să fim “eficienți economic”: să avem cât mai mulți studenți, să ne mândrim cu cât mai mulți absolvenți plasați pe piața muncii, să producem scrieri recunoscute pe plan internațional, dar să nu uităm, în orice domeniu am lucra, cum trebuie să transpunem creșterea (economică) în bunăstare (socială).

Putem să nu fim întru totul de acord cu ea, dar nefiind acum momentul să o criticăm, sau și mai mult să o sabotăm, cu ocazia acestor alegeri trebuie să regândim guvernanța Universității Babeș-Bolyai (și) pe baza prevederilor noii legi a educației: să fim gata să gestionăm schimbările induse de aceasta și să găsim soluții la situațiile pe care le va genera pe plan local; dar să participăm și la dezbaterile naționale despre metodologiile de aplicare a legii astfel încât principiul “eficienței manageriale și financiare” (Art. 118) să nu devină obstacol în calea împlinirii misiunii universității de “a genera și transfera cunoaștere către societate” (Art. 117). În acest context național al politicilor educaționale, pe baza autonomiei universitare, comunitatea academică a Universității Babeș-Bolyai nu poate să nu ajungă la un consens cu privire la sistemul de “măsurare a eficienței financiare a procesului de educație și cercetare”. Dar, totodată, la fel de important este ca această comunitate să continue să definească produsul său (cunoașterea) altfel decât o marfă a cărei valoare ar fi simplu de calculat în relația dintre costurile investite și ceea ce rezultă din ele.

În termeni mai concreți, ceea ce putem face, este:

-          Să reprezentăm cât se poate de bine interesele noastre în vederea îmbunătățirii și punerii în aplicație a noului sistem de distribuție bugetară, care va completa bugetarea pe cap de student cu cea dependentă de producția cercetării științifice, și care nu este nicidecum finalizat încă.

-          Să impunem un nou sistem de gestionare a resurselor extrabugetare, în ceea ce privește accesarea și distribuirea acestora care impune:

  • ca cei care scriu proiecte, independent de poziția lor academică, să beneficieze de sprijinul serviciilor universitare aferente;
  • simplificarea procedurilor de aprobare ale participării unor echipe de cercetare de la UBB în proiecte europene colaborative;
  • ca gestionarea granturilor (naționale, europene etc.) să respecte și susțină autonomia echipelor de cercetare și a directorilor de proiecte, astfel încât niciun alt for de conducere să nu poată interveni în organizarea echipei sau utilizarea acestor fonduri;
  • stabilirea procentelor deduse de către UBB ca regie din bugetele proiectelor câștigate pe baza unui consens exprimat din partea echipelor de cercetare;
  • elaborarea unui sistem transparent și just al utilizării resurselor extrabugetare;
  • elaborarea unui mecanism al redistribuirii financiare pe bază consensuală și fără a aduce prejudicii meritelor câștigate, astfel încât acesta să susțină programele universitare mai puțin eficiente din punct de vedere economic în condițiile de azi ale economiei de piață;
  • susținerea financiară mai accentuată a revistelor de specialitate Studia Universitatis Babes-Bolyai  (atât în ceea ce privește producția, cât și diseminarea ei în țară și în străinătate), acestea fiind publicațiile ce pot asigura mai facil accesul universitarilor la șansa de a avea produse științifice recunoscute.

-          Să decidem împreună asupra strategiilor (financiare și organizaționale) prin care vom gestiona consecințele autonomizării departamentelor nou create, în condițiile în care:

  • nu rectorul va veni să impună aceste mecanisme;
  • putem decide să completăm principiul eficienței economice cu cel al solidarității și coeziunii sociale;
  • să urmărim eficiența economică la nivelul departamentelor, facultăților și universității prin evitarea suprapunerilor de curs, prin introducerea unor trunchiuri comune și în general prin promovarea colaborărilor trans-departamentale și utilizarea eficientă a resurselor umane disponibile la mai multe facultăți în vederea servirii unor specializări;
  • să creăm un fond comun (din veniturile extrabugetare ale UBB) care servește politica de redistribuire, precum și a unui mecanism transparent și just al utilizării sale.

Numai astfel, prin coordonarea strategiilor departamentale și celor universitare, vom putea evita să ajungem în situații în care, precum prevede noua lege a educației, Senatul universitar, la propunerea rectorului, ar fi nevoit să dispună reorganizarea sau desființarea departamentelor “neperformante”; sau în care “din motivul că UBB-ul nu va asigura eficiența managerială și eficiența utilizării resurselor, Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului ar putea revoca rectorul din funcție”, sau, și mai grav, “ar putea reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finanțările din surse publice, sau ar putea propune chiar Guvernului inițierea unui proiect de lege de reorganizare sau desființare a instituției”.